Nu-l pot stinge...

Vreau doar să pot pleca din lumea în care îmi sunt impuse reguli, pentru mine inutile. Eu sunt liberă, iar oamenii nu înțeleg asta și încearcă să mă țină legată în lanțurile lumii acesteia ridicol de ”organizată” după cum spun ei cei ce vor să mă supună.
Păcat! Țeapă! Nu am să fac niciodată cum mi se spune, dar îi las în continuare să încerce. Privesc în jur, posibilitățile unei vieți palpitante sunt infinite, dar e copleșitor să știi că ai în mână controlul asupra propriei vieți.
Un foc arde în mine. Arde atât de bătăios. Ce ironie! Mi-e frică de foc :)))
Aud zgomote ce îmi amplifică vâlvătaia din interiorul meu, par a fi o pasare Phoenix cu o singură diferență: nu voi renaște din cenușă, ci voi arde și voi arde și voi arde la nesfârșit până voi ajunge acolo unde ma simt cu adevărat EU.
Soarele a răsărit din nou, dar eu nu-i pot suporta căldura, nu-i pot suporta bunătatea și ard și mă ascund de el în întunericul adânc pe care îl găsesc ca pe o mângâiere. Probabil că e mai bine așa, oricum nimic nu are rost, dacă voi încerca să fac schimbări voi fi atrasă în vârtejul lumii, cel care nu suportă schimbările și voi cădea, mă voi prăbuși în prăpastia ce desparte lumina de întuneric. Puterea mea e prea puternică pentru a fi controlată de oameni total inferiori.
Timpul a trecut și fără să-mi dau seama m-am pierdut în gânduri. Ies din reverie și mă ridic în picioare, închid ochii și inspir adânc, focul dinăuntrul meu vrea să rămână aprins.
P.S.: Nu-l pot stinge...
Și nici nu vreau!