Gânduri

Privesc același cer pe care îl privești și tu. Admirăm aceeași stele... cu ce ești mai bun decât mine? Cu nimic! Diferența e că eu mă simt liberă pentru că n-am sufletul încărcat cu răutate așa cum îl ai tu... Ține minte asta, te rog... Revenim la cerul presărat cu mici luminițe care te fac să zâmbești când ești trist (cel puțin pe mine). Poate că acum ar trebui să fiu în casă la căldură, dar am ales să scriu afară în această seară cu lanterna fiind singura lumină care îmi permite să văd clar literele. Nostim, nu?  Mă uit la același cer la care te-ai uitat și tu în același moment. Ce gând minunat! Când te mai uiți la cer, fie și din întâmplare te rog să te gândești la mine, un alt om din lumea asta mare pe care nu-l cunoști, dar care știe deja ce simți: ești frustrat, stresat, vesel, trist sau doar melancolic... Să știi că eu mă gândesc de fiecare dată când privesc cerul la tine. Da, da! LA TINE! Pentru ca deși nu ne cunoaștem, ne știm foarte bine. Deși nu am schimbat n

Am plecat din locurile mele dragi, am uitat cine sunt, dar mi-am dat seama cine nu vreau sa fiu. Nu vreau sa fiu un simplu om ce trece nepasator peste tot si toate, peste obiecte, ce de fapt, duc cu ele amintiri, peste animale ce nu au fost doar simpli observatori, ci mi-au oferit o bucurie sau peste oameni  care au nevoie de ajutorul meu.. Nu vreau sa trec nepasatoare pe langa toate lucrurile astea pentru ca nu as mai fi cu adevarat EU! Am crezut ca plecand departe de toate lucrurile dragi imi va face bine, dar m-am inselat amarnic. Mi s-a intamplat ceva ce nu credeam a fi posibil: m-a cuprins dorul si vinovatia. Sufletul meu plangea si suferea, iar eu ma minteam ca sunt bine, nu stiu... poate eram sau poate doar credeam asta. Pe cine pacalesc eu? Ma simteam cel mai mizerabil om de pe pamant pentru ca am plecat de langa lucrurile, locurile, fiintele care ma faceau cu adevarat fericita. Desi soarele stralucea, iar vantul adia cald printre frunzele minunate ale copacilor, eu priv