Sunt pierdută printre umbre...
”Daca sentimentele nu m-ar napadi asa usor totul ar fi mai simplu... as gandi mai limpede, as fi mai hotarata si as fi mai sincera.”
Simt ca sufletul meu se frange incet-incet, ochii mi se intuneca, iar lacrimile se preling pe obrajii palizi, de portelan. In curand fiinta odata vie va deveni rece, dar nu va muri, ci va deveni fara sentimente, fara profunzime si fara batai ale inimii. Va veni o zi cand zambetul imi va pieri, va deveni si el inexistent, pe vecie...
Durerea e prea adanca- si doar cine a simtit-o cu adevarat va stii despre ce vorbesc acum-, e prea puternica pentru a fi tinuta in frau, nu e alba si nici neagra, nu se rezuma la sinceritate sau minciuna, la cald sau rece... e mult prea de neinteles...
***Umbrele s-au intors si m-au atacat intr-un mod la care nu ma asteptam, am crezut ca le pot combate, dar m-am inselat. Mi-au spus ca sunt frumoasa, sincera, blanda si buna, am crezut ca s-au schimbat, ce proasta am fost! Am cazut in plasa si mi-au intrat in suflet, l-au degradat si l-au uscat incetul cu incetul facand sa ma doara atat de tare incat am spus: ”DE AJUNS!” Dar n-au incetat, au continuat zambind malitios si fara a-mi vine a crede erau sincere, toata rautatea si ura indreptata asupra mea era adevarata. Privirile lor erau in contrast cu vremea de afara: innorate si reci, dar aveau si acel foc in priviri de a fi desavarsit o fapta mult asteptata, iar degetele incovoiate vrand sa puna mana si mai adanc pe sufletul meu si sa-l traga afara pentru a-l tortura si mai groaznic.
Sunt in jurul meu, le aud rasetele tipatoare si vocile infricosatoare si simt ca vor sa ma atinga, sunt reci, mai reci decat gheata. Plang, strig dupa ajutor, dar nu ma aude nimeni.
***Umbrele s-au intors si m-au atacat intr-un mod la care nu ma asteptam, am crezut ca le pot combate, dar m-am inselat. Mi-au spus ca sunt frumoasa, sincera, blanda si buna, am crezut ca s-au schimbat, ce proasta am fost! Am cazut in plasa si mi-au intrat in suflet, l-au degradat si l-au uscat incetul cu incetul facand sa ma doara atat de tare incat am spus: ”DE AJUNS!” Dar n-au incetat, au continuat zambind malitios si fara a-mi vine a crede erau sincere, toata rautatea si ura indreptata asupra mea era adevarata. Privirile lor erau in contrast cu vremea de afara: innorate si reci, dar aveau si acel foc in priviri de a fi desavarsit o fapta mult asteptata, iar degetele incovoiate vrand sa puna mana si mai adanc pe sufletul meu si sa-l traga afara pentru a-l tortura si mai groaznic.
Sunt in jurul meu, le aud rasetele tipatoare si vocile infricosatoare si simt ca vor sa ma atinga, sunt reci, mai reci decat gheata. Plang, strig dupa ajutor, dar nu ma aude nimeni.
Comentarii
Trimiteți un comentariu