O străină...

Privesc același cer pe care îl privești și tu.
Admirăm aceeași stele... cu ce ești mai bun decât mine? Cu nimic!
Diferența e că eu mă simt liberă pentru că n-am sufletul încărcat cu răutate așa cum îl ai tu... Ține minte asta, te rog...
Revenim la cerul presărat cu mici luminițe care te fac să zâmbești când ești trist (cel puțin pe mine).
Poate că acum ar trebui să fiu în casă la căldură, dar am ales să scriu afară în această seară cu lanterna fiind singura lumină care îmi permite să văd clar literele. Nostim, nu? 
Mă uit la același cer la care te-ai uitat și tu în același moment. Ce gând minunat!
Când te mai uiți la cer, fie și din întâmplare te rog să te gândești la mine, un alt om din lumea asta mare pe care nu-l cunoști, dar care știe deja ce simți: ești frustrat, stresat, vesel, trist sau doar melancolic...
Să știi că eu mă gândesc de fiecare dată când privesc cerul la tine. Da, da! LA TINE! Pentru ca deși nu ne cunoaștem, ne știm foarte bine. Deși nu am schimbat nici două vorbe am vorbit destul. Nu ne-am înșelat, nu ne-am mințit, nu ne-am rănit... Doar am privit împreună cerul... Eu îți zâmbesc în acest moment, ține minte: zâmbește și tu întotdeauna!
Scuze, aș mai sta, dar mi-au înghețat mâinile, iar în curând o să-mi înghețe și cerneala din stilou :)
Voi intra în casă, dacă mai stai afară ai grijă de tine... pentru mine, o străină.
Te rog fă asta pentru mine... 
P.S.: O străină...
Data: 22.04.2017
Ora: 23:23

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Amintiri

***Locurile, oamenii și simplele obiecte ne oferă amintirile atât de dragi și mângâierile în momentele grele... Întotdeauna o să ne aducem aminte de briza care ne-a ciufulit părul, de păsările ce zburau în voie făcând lucrul pentru care au fost create: trăind liber. O să ne amintim... poate un lac pe lângă care am trecut, o să ne amintim de valurile năbădăioase sau line care vor continua la nesfârșit să existe. Copacii bătrâni ce spun povești de mult apuse sunt mirifici în însuși vechimea lor, dar cei mai importanți sunt oamenii. Oamenii pe care-i întâlnești fie doar și cu o privire sau cu un zâmbet. Eu îmi amintesc de o întâmplare când am mers într-o excursie și priveam pe geamul autocarului când am văzut într-o altă mașină o fată - poate de aceeași vârstă cu mine - căruia i-am zâmbit involuntar. Surprinzător mi-a întors zâmbetul cu sinceritate. În acel moment chiar dacă nu a durat mai mult de 10 secunde am simțit că o cunosc de mult timp, deși nu o mai văzusem niciodată. Atunci am
Citiți mai multe

Jurnalul unui suflet...

Sunt doar umbre, le vad pretutindeni, e si lumina, dar e atat de rara... Simt cum ma-nvaluie intunericul si plang, plang pentru ca nu ma pot impotrivi. E dureros sa stii ca lupti din toate puterile si nu vezi nici macar o schimbare... cat de mica... Umbrele sunt tot mai rele, sunt pierduta, nu ma pot intoarce inapoi, desi imi doresc, ele ma inconjoara, iar zgomotele sufletelor ranite le aud ca pe niste tipete puternice si sfasietoare. Vad Apocalipsa chiar daca nu a venit, e chiar langa noi, o simt... Vad si lumini, dar sunt artificiale, nu sunt reale, nu au acea caldura specifica doar lor... Alerg, dar drumul e impotriva mea, se clatina si cad, ma lovesc in pietre si sangerez, simt cum o caldura imi inunda trupul. Nu stiu ce e, dar o simt. Printre lacrimi ridic fata spre cer si zambesc. Pericolul e aproape, iar eu zambesc. Da! Zambesc! Acum nu-mi mai e frica si imi imaginez ca din cauza loviturii sunt murdara in obraji. Acum rad de-a dreptul. Cred ca sunt o ciudata, dar nu mi se pa
Citiți mai multe

Un zâmbet face cât o mie de cuvinte!

Imagine
M-am trezit de dimineață cu un gând: să nu mă trezesc! Dar nu poți avea tot ce-ți dorești, nu? Amuzantă fază!  ”Un zâmbet face cât o mie de cuvinte!”, sunt sigură că toți am auzit cuvintele astea, mie personal mi s-au părut a fi prostii, dacă îți zâmbește un om cu ce te ajută? Mai mult te enervează. Asta gândește mai mult de 50% din populație, dar să nu fim ipocriți, fiecare avem nevoie de un zâmbet ( de la oricine: familie, prieteni, colegi, simple cunoștințe, vecini, chiar și de la un simplu om de pe stradă) pentru că acesta, într-un moment de slăbiciune, suferință sau singurătate poate însemna cel mai mare act de încurajare care te poate ajuta să mergi mai departe spre ziua de mâine, o speranță că nu toți oamenii sunt orbiți de lăcomie, nefericire și invidie. Eu care nu credeam în acest ”zâmbet” am ajuns, de fapt, să simt că e o schimbare în bine- ce-i drept mică-, dar care chiar contează. Așa că m-am hotărât să zâmbesc oricui are nevoie de o încurajare, așa cum și eu am nevoie
Citiți mai multe